Copacii care nu vor mai putea fi tăiaţi. Legea a fost adoptată de Parlament
Mii de arbori seculari din România nu vor mai ajunge mobilă de lux, spun reprezentanții USR, după ce legea pentru protecția arborilor remarcabili a fost adoptată săptămâna aceasta de Parlament, scrie antena3.ro.
"România are încă mulți arbori seculari, în păduri și în afara lor, cu o valoare inestimabilă, dar ei sunt permanent în pericol și mult prea mulți au devenit, în ultimii ani, mobilă de lux sau lemne de foc.
Legea nou adoptată își propune să îi protejeze. Mai sunt și alți pași de făcut pentru protejarea pădurilor și naturii din România și vom continua să depunem inițiative în acest sens", a declarat Diana Buzoianu, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.
Legea, inițiată de parlamentarii USR Diana Buzoianu și Aurel Oprinoiu, prevede înființarea unui registru oficial și posibilitatea ca fiecare cetățean să facă cerere pentru înregistrarea arborilor seculari din localitatea sa.
Odată înregistrați, arborii seculari nu vor mai putea fi tăiați decât în cazuri cu totul și cu totul excepționale.
Conform unei statistici recente, aproximativ 5.000 de arbori s-ar încadra pentru înregistrare în viitorul Catalog al arborilor remarcabili. Odată ce legea va intra în vigoare, tăierea lor va fi permisă în condiții deosebit de stricte.