Registrul Auto Român a verificat în trafic, la nivel național, 92.219 vehicule în anul 2025. În urma controalelor, 38,5% dintre autovehiculele oprite au fost declarate neconforme, având deficiențe tehnice majore și/sau periculoase.
În județul Arad, în perioada analizată, au fost verificate 2.625 de vehicule. Dintre acestea, 17,2% prezentau neconformități tehnice sau legate de acte, iar 59 de autovehicule, reprezentând 2,25% din total, au fost considerate un pericol iminent de accident.
În 2,71% dintre cazuri au fost constatate deficiențe din sfera poluării, iar 2% dintre vehicule aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate în județul Arad, au fost aplicate 485 de amenzi contravenționale și au fost retrase 475 de certificate de înmatriculare.
Reprezentanții RAR precizează că, în situația în care certificatul de înmatriculare a fost reținut, acesta poate fi redobândit doar după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR.
Totodată, instituția subliniază că rezultatele controalelor în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, întrucât echipajele mixte opresc pentru verificare doar vehiculele susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Controale RAR în Arad: 17 la sută dintre vehicule verificate în 2025 au avut nereguli tehnice