Controale peste controale la Lipova

by Adrian Pavel

La data de 09 august a.c., polițiștii orașului Lipova împreună cu cei ai Secției 7 Poliție Rurală Lipova și Secției 8 Poliție Rurală Săvârșin au desfășurat o acțiune pe raza orașului Lipova pe linia impunerii unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din localitate.

În cadrul activității desfășurate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.685 de lei fiind reținute 3 certificate de înmatriculare și două permise de conducere.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 32 de ani, din localitatea Milova, care conducea un moped pe o stradă din orașul Lipova.

În urma verificărilor în bazele de date a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Facebook Comments