Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Arad au desfășurat, în 20 februarie 2026, o acțiune de amploare pe D.N. 7, pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente în trafic.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 26 au vizat nerespectarea regimului legal de viteză, 13 au fost pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar restul au fost aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.
Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 37.275 de lei. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Arad au transmis că astfel de activități au caracter permanent și vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe principalele artere din județ.
Controale pe DN 7. 87 de amenzi aplicate de polițiștii arădeni într-o singură zi