Consumul de electricitate, cu zece la sută mai mare în această dimineață

Consumul de electricitate, cu zece la sută mai mare în această dimineață
Consumul național de electricitate este mai mare, în această dimineață, cu 10% comparativ cu aceeași zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW la ora 11:00, potrivit datelor Transelectrica. Astfel, la acea oră, consumul total de 9.247 MW era asigurat în proporție de 31,17% din surse hidro, 30,08% cărbune, 22,16% hidrocarburi, 13,47% nuclear, 2% eolian, 0,62% fotovoltaic și 0,50 biomasă. Producția națională era de 10.179 de MW, diferența de 932 de MW reprezentând exporturi. Anul trecut, pe 9 ianuarie, la ora respectivă consumul țării era de 8.372 de MW, iar producția, de 9.271 de MW. Un consum mai mare decât cel de luni a fost înregistrat anul trecut, când, în anumite intervale orare din lunile ianuarie și februarie, s-au utilizat peste 9.400 de MW la nivel național.   Sursa: agerpres.ro