CONSTANTIN IGAS: “UNIUNEA EUROPEANA SI-A DESCHIS PORTILE PENTRU MOLDOVA”

by Cosmin Mihuta

Senatorul PDl de Arad Constantin Traian Igaş a transmis un comunicat de presă prin care salută eliminarea vizelor pentru Republica Moldova. „Salut votul dat astăzi în Parlamentul European privind ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni! Uniunea Europeană şi-a dechis porţile pentru Moldova, un stat care vrea să urmeze un traseu pro-european. Este un semnal foarte bun în contextul actual din zonă, Republica Moldova fiind prima ţară de la graniţa estică a Uniunii Europene care beneficiază de ridicarea vizelor.

Am acordat un interes foarte mare bunelor relaţii între cele două ţări, ba chiar, atunci când am avut ocazia, am parafat un contract de donaţie, prin Ministerul de Interne, între statul român şi Republica Moldova. România şi-a adus o contribuţie majoră în dezvoltarea conceptului de patrulare pe Prut pentru creşterea siguranţei graniţelor, prin echipamentele donate autorităţilor de frontieră, serviciul de grăniceri din Republica Moldova.

Salut, de asemenea şi votul pozitiv dat de colegii mei în Parlamentul European, reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, pentru acest pas istoric pentru moldoveni. PDL este consecvent direcţiei pro-europene pe care a luat-o“, susţine Igaş..

Facebook Comments