Consolare de bronz! Rapidul a făcut doar act de prezență la Arad și FCC UAV termină sezonul pe podium (FOTO)
Meci decisiv fără istoric în această seară, în finala mică a Ligii Naționale de baschet feminin. Aproximativ 500 de spectatori, printre care și președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, au asistat în Polivalenta arădeană la disputa dintre FCC UAV și Rapid București, tranșată de gazde cu un categoric 80-54 (21-8, 22-19, 24-5, 13-22). Giuleștencele au făcut mai mult act de prezență, căci nu au contat deloc astăzi, în meciul ce a decis medaliata cu bronz a campionatului. Asta nu ia din meritele echipei galben-albastre, foarte determinată și net superioară la toate capitolele. Doar cu Părău decentă la nivel de joc, dar cu veteranele Mărginean și Stănici Diaconu mult sub așteptări, adversara a fost victimă sigură, ca dovadă și startul foarte slab de joc. Cu stranierele Animam, Dickey și Zivkovic în prim-plan, Aradul a pus un avans consistent încă după primul sfert, încheiat cu 21-8. Vitezistele Panait și Podar au ieșit și ele la rampă în sfertul doi, unul mai echilibrat, dar câștigat tot de arădence, care aveau 42-27 la pauza mare. Sfertul trei a fost însă cel mai slab pentru oaspete, surclasate cu un incredibil parțial de 24-5. Mititelu și Svetlikova au pus puncte prețioase pe tabelă în fața unei formații care a uitat să se mai apere, iar în ofensivă a aruncat de multe ori la derută, pe final de atac. Delic și Williams au prins o seară oribilă, prima având și un conflict cu suporterii arădeni, după o intrare dură la Podar.
Încă un sezon fără trofeu, rămân regretele că se putea mai mult
67-32 arăta tabela după 30 de minute, iar conturile erau demult încheiate, motiv pentru cei doi antrenori să le dea minute în ultimul sfert și jucătoarelor de pe bancă. Rapidistele au mai salvat ceva din dezastru în ultimele minute, dar chiar și așa finalul a consfințit o victorie clară pentru FCC UAV Arad, 80-54, după un joc de o slabă factură tehnică. 2-1 la general, deznodământ de altfel așteptat având în vedere diferența de valoare și loturi, dar și avantajul terenului propriu. Bucurie la final atât în tribune cât și pe teren, cu o festivitate de premiere oficiată de conducerea FR Baschet, președintele Carmen Tocală și vicepreședintele Mircea Cristescu. Un salut cald din partea noastră și pentru sârboaica Brankica Hadzovic, rămasă lângă echipă în ciuda problemelor de sănătate, dovadă a unui caracter extraordinar de frumos. Consolare palidă, totuși, pentru formația de pe Mureș, care încheie din nou stagiunea fără trofeu, de la ultimul titlu trecând deja 12 ani. Pentru sportul arădean de echipă este însă singura luminiță dintr-un tunel tot mai întunecat. Cu concluziile sezonului de sub coș mai avem timp să revenim...
Formații și marcatoare:
FCC UAV Arad: Animam 16, Dickey 16 (3×3), Zivkovic 12 (1×3), Panait 11 (1×3), Svetlikova 8, Mititelu 6, Podar 4, Fota 4, Jovancevic 3 (1×3), Dobă, Negru. Antrenor: Sladjan Ivic
Rapid: Godri-Părău 17 (2×3), Mărginean 7 (1×3), Bobar 6 (1×3), Delic 4, Frîncu 4 (1×3), Dumitru 4, Ivan 3 (1×3), Cazacu 3 (1×3), Williams 3, Petrof 2, Stănici 1. Antrenor: Alexandru Olteanu.
Foto: FCC UAV ICIM Arad, facebook