Consiliului Județean Arad a acordat distincția ,,Bene Merenti” tinerei Mara Oprea

by Andreea Radu

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat distincția ,,Bene Merenti” tinerei Mara Oprea care zilele trecute a realizat performanță la Jocurile Special Olympics din Malta. Mara Oprea a câștigat medalia de aur la proba de 50m spate, argint în cursa de ștafetă 4X25 și bronz la proba de 100 m craul.
,,Ne mândrim cu Mara Oprea, arădeanca noastră minunată. Mara și părinții ei sunt modele de perseverență, de forță interioară și dincolo de respectul datorat performanței deosebite pe care acest copil incredibil o reușește, sunt respectul și admirația noastră că îi cunoaștem, că ne inspiră și că putem spune mândri că sunt arădeni de ai noștri”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Mara Oprea a început să practice înotul de la vârsta de 9 ani, de atunci obținând numeroase medalii la evenimente similare.

Facebook Comments