Consiliul Concurenței anchetează scumpirea carburanţilor

by Florian Popa

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, scrie digi24.ro. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
„Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a adăugat, la Digi24, că „la majoritatea stațiilor de benzină prețurile nu sunt atât de mari”, iar oamenii au mai multe variante la dispoziție și nu sunt obligați să cumpere din locurile în care benzina e scumpă.

Facebook Comments