Consilierul principal al lui Gianni Infantino a demisionat, în semn de protest față de planul de privatizare a Cupei Mondiale

Consilierul principal al lui Gianni Infantino a demisionat, în semn de protest față de planul de privatizare a Cupei Mondiale
Carlos Cordeiro, consilier principal al președintelui FIFA, Gianni Infantino, și-a dat demisia cu efect imediat, în semn de protest față de propunerea de vânzare a unei participații din Cupa Mondială către investitori privați.
Fostul consilier a catalogat inițiativa drept „o veste proastă pentru fotbal”, pentru cele 211 asociații membre FIFA și pentru viitorul pe termen lung al competiției. Membrii forului mondial urmează să se pronunțe asupra propunerii până în data de 19 septembrie.
„Permiteţi-mi să fiu clar: nu am fost implicat în această propunere şi mă opun clar ei. Aceasta este o veste proastă pentru asociaţiile membre FIFA, o veste proastă pentru fotbal şi o veste proastă pentru viitorul pe termen lung al acestui sport”, a transmis Carlos Cordeiro, potrivit AFP.
Acesta a criticat intenția FIFA de a obține aproximativ 4,2 miliarde de dolari prin cedarea unei participații permanente din cel mai valoros activ al organizației. Cordeiro a arătat că FIFA dispune deja de rezerve financiare de miliarde de dolari și nu are datorii.
El a invocat inclusiv veniturile de 15 miliarde de dolari pe care FIFA estimează că le va genera în perioada 2022–2026, susținând că nu există o justificare economică solidă pentru cedarea unei părți din drepturile legate de Cupa Mondială.
Carlos Cordeiro, fost bancher și fost vicepreședinte al Federației de Fotbal din Statele Unite, a fost numit în 2021 consilier senior al FIFA. Înainte de activitatea din fotbal, a lucrat la Goldman Sachs și a avut o carieră în investment banking, consiliind guverne și mari companii din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia.