Consilierii USR au vândut arădenii și au votat majorarea impozitelor

Consilierii USR au vândut arădenii și au votat majorarea impozitelor
Într-un act de o ipocrizie politică, consilierii locali ai USR Arad au demonstrat că promisiunile făcute arădenilor nu valorează mai mult decât hârtia pe care sunt scrise. Deși ieri au anunțat, printr-un comunicat de presă, că se opun categoric majorării taxelor și impozitelor locale, astăzi au făcut exact opusul, votând pentru creșterea acestora. Primăria Arad a emis un comunicat prin care justifică majorarea fiscală, invocând necesitatea finanțării unor proiecte locale, în realitate fiind vorba despre cheltuieli legate de angajații de partid. Cu toate acestea, este greu de înțeles cum USR, care a pozat ca un apărător al intereselor cetățenilor, a renunțat peste noapte la poziția sa critică și a susținut propunerea. Acest viraj neașteptat al USR ridică întrebări serioase despre credibilitatea și seriozitatea consilierilor săi locali USR. Dacă ieri se poziționau ferm împotriva majorării impozitelor, acuzând administrația locală de lipsă de transparență, ce s-a schimbat peste noapte? Arădenii, deja împovărați de cheltuieli crescute, vor resimți din plin efectele acestor taxe mărite. În acest context, votul USR poate fi văzut ca o trădare a intereselor cetățenilor, în favoarea unui compromis politic greu de justificat. Funcția de viceprimar e scumpă pentru arădeni. Despre PNL ce să mai spunem? Nu e nicio surpriză. Nu dau doi bani pe arădeni.