CONSILIERII USL VOR VOTA BUGETUL DOAR DACA GIGACALORIA VA FI SUBVENTIONATA

by redactor

„Luăm în considerare votarea bugetului dacă se acceptă solicitarea ULAL de subvenţionare a Gigacaloriei” – Marin Lupaş, consilier municipal PSD. 

Am analizat cu atenţie proiectul de buget propus de primarul Gheorghe Falcă. Constatăm că şi în acest an, bugetul este construit pe taxe şi impozite foarte mari, iar cetăţenii au beneficii reduse. Sunt alocaţi bani foarte mulţi pentru investiţii care nu sunt prioritare: milioane de euro pentru mansardarea Primăriei şi fântâni arteziene, bani nejustificat de mulţi pentru îngrijirea spaţiilor verzi etc.

Cu toate acestea, luăm în considerarea votarea bugetului dacă se acceptă un singur proiect propus de noi, cei din USL: subvenţii pentru Gigacalorie la nivelul propus de ULAL. Credem că banii pot fi obţinuţi prin realocare de la obiectivele neprioritare menţionate mai sus.

După solicitarea noastră, vom depune un proiect de hotărâre pentru creşterea subvenţiei la Gigacalorie acordate arădenilor.

Obiectivul nostru este scăderea cheluielilor de întreţinere pentru arădeni. Arădenii suportă unul dintre cele mai mari costuri din ţară. Asociaţiile de locatari au adunat restanţe uriaşe, oamenii plătesc greu, zeci de oameni săptămânal vin la noi, la PSD, să facem ceva în acest sens.

Reducerea preţului se poate face prin măsuri pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung.

Pe termen lung, este nevoie de investiţii la CET, pentru că mare parte din energie (aproximativ 50%) se pierde pe drum. Aceste investiţii au început în sfârşit, dar durează până când se va ajunge la o reducere a preţului.

De asemenea, pe termen lung trebuie continuată şi accelerată anveloparea blocurilor. În acest sens, au venit anii trecuţi sume importante de la Guvern, trebuie alocate fonduri de la nivel local pentru a reduce facturile. Dar, din păcate, arădenii cu venituri mici nu îşi pot permite partea de cofinanţare.

În acest moment, costul căldurii şi apei calde reflectă lipsa de investiţii în CET, nepăsarea autorităţilor locale, dezinteresul faţă de problemele reale ale oamenilor.

Principala modificare pe care dorim să o aducem Bugetului este identificarea unor sume de bani care să permită reducerea cheltuielilor de întreţinere, prin subvenţionarea Gigacaloriei. Această măsura va conduce la scăderea costurilor cu căldura şi apa caldă imediat.

Sumele necesare sunt calculate de ULAL şi nu sunt de neplătit: putem să le luăm de la obiective care nu sunt prioritare: mansardarea Primăriei (6 mil de euro) şi fântâna arteziană (alte milioane de euro). Cred că între aceste obiective şi un cost mai mic al cheltuielilor de întreţinere, ultimele sunt priorităţile arădenilor.

 

Consilier municipal PSD  Marin Lupaş

Facebook Comments