Congres PSD: Crin Antonescu – validat candidat la alegerile prezidențiale

by Andreea Radu

Social-democraţii au încheiat duminică, în cadrul unui congres extraordinar, procedura de desemnare a lui Crin Antonescu drept candidat la alegerile prezidenţiale. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid. Au participat fizic 400 de delegați din București. Online au fost reprezentanții tuturor organizațiilor din țară.
Din cei 5.516 de delegați prezenți, 5.484 au votat “pentru” desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat la alegerile prezidențiale. S-au înregistrat 18 voturi împotrivă și 14 abțineri.
„A lăsa acum țara pradă naționalismului mistic ar fi o lașitate față de oameni și o trădare de neiertat pentru viitorul României. A repeta aceleași greșeli la alegerile prezidențiale din mai, ar însemna să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani. De aceea, astăzi suntem obligați să venim în fața românilor uniți și cu o alternativă corectă. Trebuie să venim în fața românilor cu un om care are cu adevărat un profil de prezidențiabil. Un om capabil, cu experiență, educat, onest și patriot. Un om cu principii puternice care a știut să lupte pentru valorile sale și care, în același timp, a putut să spună NU atunci când a fost cazul. Acest om este Crin Antonescu! Bine ai venit Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!„, a transmis președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, conform tvrinfo.ro.

Facebook Comments