Conform noilor măsuri impuse de autorităţi, UTA va putea umple doar 30% din capacitatea stadionului

by Sorin Haut

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat noi hotărâri în ceea ce privește măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV 2. În ceea ce privește competițiile sportive, în localitățile unde incidența este de sub 1 la mie, prezența publicului va fi permisă până la 50% din capacitate, în caz că această incidență este depășită capacitatea maximă fiind până la 30%. Așadar, UTA se va putea baza la meciul cu Gaz Metan Mediaș, din 23 ianuarie, cel mai probabil pe aproximativ 3.300 de spectatori (adică doar abonaţii), pentru că e greu de crezut că rata de incidenţă, oricum mare la Arad şi pe perioada sărbătorilor, va scădea într-un moment abia de început al valului 5 de COVID-19. Singura veste bună este menţinerea prevederii prin care nu doar vaccinarea sau trecerea prin boală vor garanta accesul la evenimentele sportive ci și testele PCR sau antigen.

De asemenea rămân în vigoare obligativitatea purtării măștii, doar de tip medical sau FFP2 și a păstrării unei distanțe de minim doi metri. Evenimentele sportive cu public pot fi organizate în intervalul orar 5-22, însă această măsură nu va afecta meciurile din Liga 1, reprezentanții LPF susţinând că vor ține cont la programări de aceste prevederi, astfel încât toate meciurile să se dispute cu spectatori.

Facebook Comments