Conferințe despre siguranța online, organizate la Școala Gimnazială „Aron Cotruș” din Arad

by Adrian Topor
Please follow and like us:

Școala Gimnazială „Aron Cotruș” a organizat joi, 04 aprilie 2019, două conferințe educativ-preventive despre fenomenul de tip bullying și siguranța online. Conferințele s-au încadrat în agenda activităților Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, prin Agent șef Tocan-Ciprian, având ca invitat pe arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Realizarea acestor evenimente educativ-preventive s-au datorat și implicării doamnei Prof. Gal Ildiko, la care au participat numeroase cadre didactice și un număr de 90 de elevi.

Noile tehnologii au deschis calea pentru dialog între oameni din diferite țări, culturi și religii. Noul spațiu digital, așa-numitul ciberspațiu, ne permite să ne întâlnim și să ne cunoaștem reciproc tradițiile și valorile. Astfel de întâlniri în spațiul digital, însă, pentru a fi rodnice utilizatorilor cer forme oneste și potrivite de exprimare, alături de o ascultate atentă și respectuoasă. Dialogul trebuie să fie înrădăcinat într-o căutare sinceră și reciprocă a adevărului, pentru realizarea promovării creșterii în înțelegere și toleranță. Viața nu este o simplă succesiune de evenimente și experiențe, ci este mai degrabă căutarea adevărului, binelui și frumuseții. În virtutea acestui țel facem noi alegerile și ne exercităm libertatea; în acestea – adevăr, bunătate și frumusețe – ne găsim fericirea și bucuria. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de cei care caută pur și simplu consumatori într-o piață de posibilități nediferențiate, unde alegerea în sine devine bine, unde noutatea uzurpă frumusețea, iar experiența subiectivă înlocuiește adevărul.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

 

Facebook Comments