Conferința de alegeri a PSD Arad va fi organizată în 7 februarie, deși conducerea centrală a cerut amânarea

by Cosmin Mihuta

Conferința de alegeri a PSD Arad va fi organizată în 7 februarie, în conformitate cu decizia Comitetului Executiv Național, susține președintele PSD Arad Dorel Căprar. Această precizare vine după ce joi, pe rețelele de socializare, a apărut o adresă semnată de președintele PSD Marcel Ciolacu, în care se precizează că se amână alegerile, pentru ca și conducerea centrală să poată participa la eveniment.

„În această după amiază, mi-am exprimat regretul, printr-o adresă transmisă președintelui interimar Marcel Ciolacu și secretarului general interimar Paul Stănescu, pentru faptul că nu reușesc să participe la Conferința Extraordinară de alegeri a Organizației Județene PSD Arad, programată pentru data de 7 februarie, de la ora 17.00.

Mi-aș fi dorit ca la această conferință să poată participa și reprezentanți ai conducerii centrale, dar cu toate acestea, nu putem accepta o amânare a alegerilor în cadrul PSD Arad, având în vedere decizia Comitetului Executiv Național și cea a Comitetului Executiv Județean, care în data de 4 februarie 2020 a stabilit data și ora organizării Conferinței extraordinare.

Este nestatutar să amânăm organizarea alegerilor, încălcând astfel decizii ale forurilor de conducere la nivel central și la nivel județean. Mai mult, această conferință județeană nu suferă amânare, având în vedere că suntem în mare întârziere cu deciziile interne ce trebuie adoptate pentru buna organizare a alegerilor locale, având de stabilit inclusiv listele de candidați pentru primării, consilii locale și consiliul județean.

Așadar, vineri, 7 februarie 2020, va avea loc Conferința Extraordinară de alegeri a PSD Arad, unde sper, totuși, că domnul președinte Marcel Ciolacu sau domnul secretar general Paul Stănescu ne vor face onoare să fie prezenți, având în vedere că în aceste zile întreprind vizite în Transilvania“, se arată într-un comunicat transmis de Dorel Căprar, Președintele PSD Arad.

 

Facebook Comments