Conducerea UTA-ei stă liniștită: „Nu riscăm nimic în speța Roger!“ Brazilianul poate redebuta sâmbătă, la Sibiu

by Sorin Haut

La două zile de la anunțarea oficială a revenirii lui Roger Junio la UTA, conducerea clubului a reacționat vizavi de acuzațiile venite dinspre CFR Cluj, anume că s-a încălcat regulamentul prin folosirea unui „transfer punte“, operațiune ce i-ar putea aduce clubului arădean amenzi și chiar o interdicție la transferuri în prima fereastră de mercato. Pe această temă, managerul clubului, Attila Broșovszki a declarat următoarele: Roger este la ora actuală jucător cu acte în regulă a UTA-ei, Federația a trimis toate actele că este jucător legitimat la noi, are drept de joc iar sâmbătă dacă antrenorul consideră, va fi în lot. Este o speță foarte simplă din moment ce Federația a dat undă verde ca el să fie legitimat la UTA. Nu suntem expuși la aceste acuzații, pentru că girantul acestui drept de joc este FIFA. Din moment ce FIFA și-a dat acordul iar Federația l-a dat ca având drept de joc pentru UTA, noi nu avem niciun risc.“ Altfel, Laszlo Balint se bucură că are un jucător de valoare în plus în lupta pentru salvare:

Balint: „Roger, un jucător important la nivelul primei ligi“

Roger este un jucător important la nivelul primei ligi, mă bucur tare mult că am reușit să-l legitimăm. A venit cu energia de care aveam nevoie, este un jucător care a demonstrat ce simte pentru echipa asta. Faptul că poate evolua pe mai multe poziții este un avantaj. Clar a crescut concurența la nivelul wingerilor, chiar dacă Postolachi improvizat a avut evoluții bune sau foarte bune și cu realizări. Concurența nu poate decât să ne bucure“, a declarat astăzi Balint, în conferința de presă de dinaintea partidei de sâmbătă. Roger are ocazia să redebuteze în tricoul UTA-ei chiar sâmbătă, la Sibiu, ora 14:30, unde roș-albii vor înfrunta FC Hermannstadt, echipă cu moralul la pământ după ce nici TAS-ul nu i-a înapoiat cele nouă puncte de penalizare. Astfel că trupa lui Măldărășanu a ajuns din candidată la play-off în hora retrogradării, iar dacă pierde cu UTA poate coborî chiar pe loc de Liga a II-a!

 

Facebook Comments