CONDAMNARE DE 13 ANI SI 8 LUNI DE INCHISOARE PENTRU UCIGASUL LUI VALENTIN COSTEA

by webeditor

Tânărul care l-a ucis pe Valentin Costea, în luna martie a acestui an, şi-a recunoscut vina şi a fost condamnat de Tribunalul Arad, astăzi 18 mai, la o pedeapsă de 13 ani şi 8 luni de închisoare.

Conform sentinţei publicate de Tribunalul Arad, „în baza art. 188 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Hodiş Dan Dorel,fără antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la: -13 (treisprezece) ani închisoare pentru infracţiunea de omor. În baza art. 228 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat, la: -2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de furt. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin.1 lit. b cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani şi 8 (opt) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea şi arestul preventiv de la 06.03.2015, la zi. Menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 19, 397 Cod procedură penală şi art. 1349 alin. 1,2 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile Costea Florin şi Costea Mariana Domnica şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească fiecărei părţi civile câte 10.000 euro sau echivalentul în monedă naţională la data executării, cu titlu de daune morale”.

Facebook Comments