Concursul interpreților de muzică populară de la Moneasa, la a 48-a ediție

by Dana B.

Concursul interpreților vocali de muzică populară de la Moneasa, aflat la cea de-a 48-a ediție, va avea loc duminică, 20 august 2017, în stațiunea balneo- climaterică Moneasa, județul Arad.

Scopul manifestării constă în descoperirea de noi talente și promovarea acestora, punerea în valoare a cântecului popular românesc din diferite zone ale țării.

Sunt invitați să participe un număr de 1-2 soliști vocali din fiecare județ , având vârsta cuprinsă între 16-30 ani.

Concurenții vor pregăti două piese muzicale, din care una fără acompaniament orchestral ( DOINĂ, BALADĂ) și o PIESĂ RITMATĂ CU ACOMPANIAMENT, specifice zonei folclorice pe care o reprezintă intrepretul. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra ” Rapsozii Zărandului”.

Înscrierea la concurs se va face pe baza fișei de participare, ce va fi trimisă până cel târziu în data de 17 august a.c., prin tel./fax 0257-214989, împreună cu partitura melodiei de joc. Pentru alte detalii și informații: 0744606496- Petrică Pașca.

Concurenții se vor prezenta la Arad în data de 19 august 2017, ora 18.00, pentru repetiția cu orchestra, la sediul Centrului Cultural Județean Arad, strada G. Barițiu, nr. 16.

Deplasarea în stațiunea Moneasa se va face cu autocarul în dimineața zilei de 20 august 2017.

Cheltuielile de transport vor fi asigurate de către instituțiile care trimit concurenții.

Cheltuielile de cazare vor fi suportate de organizatori.

Aprecierea concurenților va fi făcută de către un juriu format din specialiști ai genului folcloric care vor atribui premiile celor mai valoroși soliști de muzică populară.

Premii acordate:

Premiul I- 1500 lei

Premiul II- 1000 lei

Premiul III- 800 lei

2 Mențiuni- 2x 250 lei.

 

 

 

Facebook Comments