CONCORDIA CHIAJNA S-A CALIFICAT ÎN FINALA CUPEI LIGII

by Florian Popa

Concordia Chiajna s-a calificat în finala Cupei Ligii la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (0-1), în Șoseaua Ștefan cel Mare, în manșa a doua a semifinalelor.

Concordia a câștigat partida tur cu scorul categoric de 3-0 și va juca prima finală a unei competiții majore din istoria sa.

Dinamo a început bine jocul retur și a deschis scorul prin francezul Eddy Harlem Gnohere (14), dar echipa antrenată de Mircea Rednic a rămas în zece oameni din minutul 26, când Vlad Olteanu a primit cartonașul roșu pentru o intrare periculoasă la Ștefan ex-dinamovistul Ștefan Bărboianu.

În zece oameni, Dinamo a reușit să își mai creeze câteva ocazii de gol, dar cele mai mari oportunități le-a avut Concordia, prin Artem Milevski (43 — bară) și Marius Pena (69).

Bogdan Bucurică a marcat golul egalării și al calificării ilfovenilor în ultimul act (77).

O fază controversată s-a petrecut în minutul 11, când portarul oaspeților Cristian Bălgrădean (ex-Dinamo) a jucat mingea cu mâna în afara careului, la o fază periculoasă de atac a gazdelor și a primit doar cartonaș galben, deși dinamoviștii au cerut roșu.

Și Concordia a avut un jucător eliminat, Gabriel Giurgiu (86), când zarurile erau aruncate deja.

În finală, Concordia o va înfrunta pe Steaua București, deținătoarea trofeului, care a dispus de Astra Giurgiu în cealaltă semifinală cu 1-0 (la Pitești) și 2-0 (la Giurgiu). Ultimul act al competiției va avea loc pe 17 iulie.

FC Dinamo București — CS Concordia Chiajna 1-1 (1-0), stadionul Dinamo — București

Au marcat: Eddy Harlem Gnohere (14), respectiv Bogdan Bucurică (77).

Cartonașe roșii: Vlad Olteanu (Dinamo, 26), Gabriel Giurgiu (Concordia, 86).
În tur: 0-3.

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Bogdan Gheorghe (București), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Viorel Nicușor Flueran (Craiova)

Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Marian Ivan (Ghimbav) — LPF

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments