Concluziile lui Laszlo Balint, la jumătatea cantonamentului UTA-ei

by Sorin Haut

Meciul amical cu NK Rogaska (liga 2 slovenă) marchează jumătatea cantonamentului de la Rogla, gazda UTA-ei până pe 27 iulie. Perioada de acumulare a mai conținut meciul de miercuri, 2-0 cu Budaörsi, iar la rând mai sunt încă două, cu Al Fateh (Arabia Saudită – prima ligă, pe 24 iulie, ora României 18:00) și ND Dravinja (Slovenia III, pe 26 iulie, ora României 18:30).

”A fost un antrenament reușit, chiar dacă în compania unui adversar mai modest decât ne-am așteptat. E îmbucurător că băieții au reacționat bine, cel puțin pe momentele de posesie și atac. Pe lângă goluri ne-am creat o multitudine de alte posibilități de a marca, aici sunt nemulțumit puțin pentru că au fost momente când am fost superficiali la finalizare. Dar, pe undeva, e normal, suntem la jumătatea cantonamentului”, a remarcat antrenorul Gyuszi Balint, după victoria cu 6-0, în faţa celor de la Rogaska.

”Noi antrenăm să ajungem la cât mai multe situații de gol. Au marcat jucători din compartimentul ofensiv și din cel median, am progresat și pe partea ce presing în jumătatea adversă, două goluri așa s-au marcat, am avut ocazia să punem în practică ce exersăm la antrenamente”, a conchis antrenorul utist. (uta-arad.ro)

Facebook Comments