CONCERT VOCAL-SIMFONIC SUB SEMNUL LUI BEETHOVEN

by Calin Moga

Scrisă sub imboldul improvizaţiei, al darului extraordinar, care l-a făcut pe Ludwig van Beethoven să fie aclamat deopotrivă ca pianist virtuoz şi compozitor, şi înzestrată cu un sens al culminaţiei ieşit din comun, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră este partitura care iniţiază ultimul program de concert al lunii ianuarie, medalionul de compozitor, programat în seara de 30 ianuarie 2014, la ora 19.00.

Vrem să dăm ”Cezarului ce-i al Cezarului”, lui Beethoven – Titanului Muzicii – ceea ce i se cuvine. Astfel, încă din prima lună a acestui an, am programat un medalion componistic cu două lucrări vocal-simfonice de mare forță spirituală, în care cele patru direcții ale științelor muzicale: melodic, armonic, ritmic și timbral sunt genial definite în inconfundabila manieră beethoveniană. – Dr. Alin Văcean – Directorul General al Filarmonicii de Stat Arad

Fantezia corală reuneşte pe scena de concert orchestra simfonică şi corul academic şi prefaţează prima performanţă a oratoriului Hristos pe Muntele Măslinilor op.80, unicul număr oratorial din creaţia beethoveniană, descins din tradiţia spirituală iniţiată de Johann Sebastian Bach şi Joseph Haydn.

Programul realizat prin performanţa extraordinară a pianistului Sorin Dogariu şi a soliştilor Cristina Simionescu (soprană), Marian Someşan (tenor) şi Mircea Radu Sâmpetrean (bariton) poartă semnătura de ansamblu a dirijorilor casei, Dorin Frandeş şi Robert Daniel Rădoiaş.

Soprana Cristina Simionescu a absolvit în anul 1995 Academia de Arte „George Enescu“ din Iaşi, la clasa conf. univ. dr. Adriana Severin, iar masteratul în canto l-a obţinut la acelaşi institut de învăţământ superior, în 2003.

Solistă a Operei Naţionale Române din Iaşi din anul 1994, soprana a abordat  roluri din opere de Wolfgang Amadeus Mozart, Domenico Cimarosa, Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini,  Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Ruggiero Leoncavallo, dar şi operete  de Johann Strauss, Otto Nicolai, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Paul Abraham, Leonard Bernstein.

Tenorul Marian Someşan şi-a început studiile universitare la Universitatea  Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a studiat între anii 2001 şi 2004  la clasa prof. Ionel Voineag,  iar  în 2006  a devenit licenţiat al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi, clasa prof. Corneliu Solovăstru.

Conlucrări importante pe plan internaţional i-au adus în anul 2008 contracte cu  teatrele de operă din Bremen şi Seoul, iar pe lista turneelor realizate de-a lungul anilor se numără importante scene din Elveţia, Austria, Anglia, Suedia, Norvegia, Slovacia, Grecia, Spania, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Turcia etc.

Preocupat în mod constant de repertoriul de operă şi operetă, a abordat partituri de Wolfgang Amadeus  Mozart, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Ruggiero Leoncavallo, Georges Bizet, Johann Strauss, Franz von Suppé, Eduard Künneke.

Absolvent în anul 1977 al Conservatorului de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, basul Mircea Radu Sâmpetrean şi-a început cariera încă din anii studenţiei, în 1975,  pe scena Operei Române din Cluj Napoca.

Laureat în anul 1977 al Concursului Internaţional de Canto “Francesco Vinas”, Barcelona, basul a început în 1982 o carieră internaţională, ca solist al Operelor din Bonn, Bremen, Frankfurt am Main şi Hanovra. A susţinut peste 500 de spectacole în compania unor solişti precum Katia Ricciarelli, Mirella Freni, Jose Carreras, Ruggero Raimondi, Piero Capucilli dar şi a unor dirijori de acelaşi rang: Marcello Viotti, Yehudi Menuhin, Pinchas Steinberg ş.a.

Facebook Comments