CONCERT SONORO, JOI, IN SALA REGELE FERDINAND A PALATULUI ADMINISTRATIV

by Florian Popa

Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Sonoro organizează joi, 12 noiembrie 2015, de la ora 19.00, la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ al Municipiului Arad, un concert extraordinar de muzică de cameră – SoNoRo The Dreamers.

Acest concert se înscrie în seria de concerte din mai multe orașe din țară care compun Festivalul SoNoRo, festival care anul acesta împlinește 10 ani de existență, fiind deja un reper cultural, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Ediția aniversară cuprinde 18 concerte ce vor fi susținute la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița, cu piese atent selectate, inspirate de tărâmul viselor și al visurilor, și titluri sugestive precum: “Journal of Dreams”, “The Night Vision”, “The Dreamers”, “Il Sogno”, “Spoken Dreams”, “Mozart: Radiography of Dreams”.

Arădenii iubitori ai muzicii clasice se vor putea bucura de prezența a șapte muzicieni de renume internațional, cunoscuți ai unor mari scene ale lumii.

Ne vor încânta violistul român și directorul Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici, violonista de origine rusă Anna-Liisa Bezrody, violonistul francez Philippe Graffin, violonista Alissa Margulis, violistul clujean Christian Naș, violoncelistul suedez Jan-Erik Gustaffson, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianista Diana Ketler.

Programul concertului:

Uvertura pentru cvintet de coarde D13 de Franz Schubert (1797-1828)

Trio de coarde in sol major, op. 9, nr. 1 de Ludwig van Beethoven (1770-1827)

Verklärte Nacht / Noaptea transfigurată, op. 4 pentru sextet de coarde de Arnold Schönberg (1874 -1951)

Intrarea este liberă

Facebook Comments