CONCERT SIMFONIC CU DOUA PREMIERE

by Cosmin Mihuta

Ultimul număr de abonament al lunii mai reprezintă un eveniment dedicat muzicii zilelor noastre, concertul din  29 mai de la ora 19.00  fiind asociat experienţelor artistice contemporane,   marcând o a doua împlinire  a parteneriatului dintre Filarmonica arădeană şi  Festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi.

Dirijat de compozitorul şi muzicologul Constantin Rîpă, programul conţine premiera arădeană  a lucrării Peace for Everyone de Alin Văcean, o lucrare a anului 2009 dedicată ansamblului de percuţie  dar şi una dintre cele mai complexe partituri semnate de  invitatul principal al serii, muzica de balet Tânărul şi moartea. Pregătit să vadă lumina scenei, baletul presupune din punctul de vedere al suportului ideatic o ipostază triplă a personajului ales: tânărul din perspectiva unui efeb rănit,  apoi din aceea a unui tânăr măturător pe cheiurile Senei şi ultima, ca erou păstor din Mioriţa. Este  rândul  acestei apreciate partituri să se înscrie pe lista premierelor arădene, pe care muzicianul clujean le prezintă în propria viziune dirijorală pe scena de concerte a Palatului Cultural.

 

Joi 29 mai 2014, ora 19.00

Sala Palatului Cultural

Concert simfonic

Dirijor Constantin Rîpă

Program

Alin Văcean  Peace for Everyone – pentru ansamblu de percuţie p.a.

Constantin Rîpă  Tânărul şi moartea  – muzică de balet p.a.

Facebook Comments