Concert de Sfântul Valentin, la Filarmonica de Stat Arad

Inspiraţia unui program dedicat sărbătorii Sf. Valentin argumentează gestul şi invitaţia la o oră de muzică petrecută în sala Cercului Militar, de pe B-dul Decebal nr. 19, în seara de marţi, 14 februarie 2017, de la ora 19.00, alături de corul academic al Filarmonicii dirijat de Robert Daniel Rădoiaş şi un program de capodopere corale pe texte de dragoste, acompaniate de pianiştii Adriana şi Sorin Dogariu. O nouă abordare a liricii eminesciene, dar şi o selecţie a celor mai frumoase numere din Liebeslieder op. 52 şi Neue Liebeslieder op. 65, celebrele colecţii realizate de Johannes Brahms pe traduceri libere ale unor poezii de dragoste din lirica universală de Georg Friedrich Daumer, ne readuc în lumea valsului şi a artei de salon a secolului al XIX-lea, textele  marilor  poeţi romantici descoperind întreaga gamă de sentimente şi emoţii, de la perspectiva naiv filosofică, la aceea provocatoare şi plină de neprevăzut, dragostea fiind reflectată prin poveşti simple sau izbucniri pasionale, prin melancolii visătoare sau devotamente adânci. În seara dedicată îndrăgostiţilor fineţea şi rafinamentul romanticilor Franz Schubert şi Gabriel Fauré devin şi ele indispensabile, fiind prezente acum prin miniaturile Du bist die Ruh op.59. nr. 3 şi Après un rêve  op.7 nr. 1,  intercalate în momentele de respiro ale ansamblului, ca numere de solo pentru  soprana Mirela Cusursuz şi baritonul David Buzgău. Finalul îi aparţine însă secolului XX. Freddie Mercury şi una dintre cele mai frumoase dedicaţii de dragoste ale ultimelor decenii, Love of My Life, din albumul A Night at the Opera (1975), deschide ultimul segment coral al serii, conturând alături de Over the Rainbow, balada semnată de Harold Arlen pentru filmul Vrăjitorul din Oz (1939)  şi de marele succes  din 1967 al lui Louis Armstrong, What a Wonderful World, o panoramă perfectă a acestei lumi, o lume a  simplităţii şi a  iubirii.   Marţi 14 februarie 2017 ora 19.00 Cercul Militar, B-dul Decebal nr. 19 VALENTINE’S DAY Concert coral dedicat tuturor îndrăgostiţilor Dirijor Robert Daniel Rădoiaş La pian:  Adriana şi Sorin Dogariu   În program Lieduri şi  valsuri  de Vasile Popovici, Vasile Timiş, Tudor Flondor,  Franz Schubert, Johannes Brahms, Gabriel Fauré Solişti Mirela Cusursuz, David Buzgău   Succese ale muzicii pop Love of My Life (Freddie Mercury), Over the Rainbow (Harold Arlen), What a Wonderful World (George David Weiss, Bob Thiele)   Sara pe deal -Vasile Popovici Triptic  - Vasile Timiş De-aş avea Lacul O, rămâi... Serenada (Somnoroase păsărele) - Tudor Flondor Triptic  - Vasile Timiş După ce atâta vreme Şi dacă Adio   Franz Schubert Du bist die Ruh - Lied op.59 nr. 3 Solo David Buzgău   Liebeslieder Walzer, op.52 şi op. 65 - Johannes Brahms
  1. Rede, Mädchen, allzu liebes
  2. Am Gesteine rauscht die Flut
  3. Wie des Abends schöne Rote
  4. Ein kleiner, hübscher Vogel
  5. Die grüne Hopfenranke
  6. Nagen am Herzen fühl ich
  7. Nein, es ist nicht auszukommen
  8. Wenn so lind dein Auge mir
  9. Am Donaustrande
  Gabriel Fauré Après un rêve  op.7 nr. 1 Solo Mirela Cusursuz