Comunicat de presă privind demararea proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Lipova”

by webeditor

Beneficiarul Unitatea Administrativ Teritorială ORAȘUL LIPOVA implementează proiectul cu titlul „Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Lipova”, al cărui cod MySMIS este 123939, în perioada 23.12.2020 – 31.10.2023.

Acest proiect a obținut finanțare în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL REGIONAL 2014 – 2020, Axa Prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9B – Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Obiectivul specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România.

AUTORITATEA DE MANAGEMENT este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar ORGANISMUL INTERMEDIAR: Agenția de Dezvoltare Regională Vest.

VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI este de 5.374.051,12 lei, din care VALOAREA FINANŢĂRII NERAMBURSABILE: 5.190.273,82 lei.

Dezvoltarea echilibrată a unui teritoriu se poate baza doar pe o abordare integrată, atât din punct de vedere al infrastructurii fizice, cât și în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor. În acest context, obiectivul general al proiectului vizează creșterea calității vieții populației orașului Lipova și asigurarea accesului la servicii de calitate. Îndeplinirea obiectivului general va conduce la: creșterea gradului de ocupare în învățământul preșcolar, reducerea abandonului școlar, precum și stimularea părinților de a-și înscrie copii în învățământul preșcolar prin faptul că li se va pune la dispoziție o infrastructură nouă, modernă și dotată cu toate echipamentele și bunurilor necesare.

Proiectul urmărește concomitent cu îmbunătățirea serviciilor educaționale și îmbunătățirea accesului la acestea prin modernizarea unei străzi importante din oraș, respectiv strada Ștefan cel Mare. Astfel, prin abordarea integrată, proiectul va soluționa simultan mai multe cerințe și necesități ale populației orașului, respectiv: infrastructura educațională inadecvată și străzi degradate cu impact negativ asupra atractivității orașului, a standardelor de viață, asupra migrării locuitorilor către zone urbane mai dezvoltate.

Obiectivul general al proiectului contribuie la îndeplinirea Obiectivului specific 13.1 al Priorității de Investiții 9b prin faptul că, abordarea integrată a investițiilor conduce la creșterea calității vieții populației, cu accent pe populația tânără din oraș.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Îmbunătățirea accesului la serviciile educaționale prin reabilitarea unei clădiri existente pentru realizarea unei grădinițe cu program normal;

  2. Îmbunătățirea infrastructurii fizice de bază prin reabilitarea și modernizarea străzii Ștefan cel Mare.

Lista semnaturilor

  1. Semnat in data de 2021.05.18 15:24:14 EEST de catre Florin-Fabius Pera.

Facebook Comments