Complexul Muzeal Arad găzduiește expoziția „Lumini și umbre ale sărbătorilor de iarnă”

/
Complexul Muzeal Arad găzduiește expoziția „Lumini și umbre ale sărbătorilor de iarnă”








Complexul Muzeal Arad inaugurează vineri, 12 decembrie 2025, la ora 10.00, expoziția „Lumini și umbre ale sărbătorilor de iarnă – de la satul tradițional la epoca comunistă”, găzduită la Palatul Cultural (Piața George Enescu 1). Evenimentul va fi deschis printr-un recital de colinde susținut de Formația de folclor „Banda Iosif Moldovan”, coordonată de prof. Cosmin Gavra.


Expoziția urmărește evoluția sărbătorilor de iarnă în spațiul românesc, de la tradițiile rurale ale începutului de secol până la reinterpretările și restricțiile impuse în perioada comunistă. Vizitatorii vor putea vedea costume populare, icoane, mobilier și obiecte specifice gospodăriei țărănești, alături de materiale de propagandă, jucării și documente care ilustrează transformarea Crăciunului în anii regimului.


„Expoziția este un omagiu adus rezilienței culturii românești. Am dorit să arătăm contrastul dintre autenticitatea tradițiilor și modul în care ideologia comunistă a încercat să le redefinească. Crăciunul deschide uși și aduce bucurie. Comunismul făcea exact opusul”, a declarat Bogdan Blaga, director adjunct al Complexului Muzeal Arad.


Curatorii expoziției sunt dr. Gabriel Hălmăgean, dr. Sorin Sabău și dr. Bogdan Ivașcu.


Expoziția poate fi vizitată până în 16 ianuarie 2026, de marți până duminică, între orele 09.00 și 17.00 (ultima intrare la 16.30).