Compania Națională de Investiții a recepționat noul bazin de polo din Arad

by Dana B.

Astăzi, 1 octombrie, a fost recepţionat bazinul de înot din Arad, realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Până în prezent, municipiul Arad s-a evidențiat în domeniul sportiv, îndeosebi la secția de înot, prin numeroase rezultate notabile la competițiile de nivel național și internațional.

Dată fiind lipsa unei baze sportive care să permită desfășurarea în condiții optime a antrenamentelor sportive și a competițiilor, necesitatea investiției realizate de către CNI este evidentă, bazinul de înot reprezentând o oportunitate în special pentru sportivii de performanță, dar și pentru publicul larg.

Proiectul a fost realizat în conformitate cu normele Federației Internaționale de Natație Amatoare și cuprinde un bazin de competiție (cu o dimensiune de 33,33 m x 25 m și o adâncime de 2,30 m) şi un bazin de antrenament (de 25 m x 12.5 m și o adâncime variabilă între 1,20 – 1,60 m). Capacitatea maximă este de 166 de persoane/oră (pentru bazinul competițional), respectiv 65 de persoane/oră (pentru cel de antrenament).

Clădirea este organizată pe trei niveluri:

• subsolul – utilizat ca spaţiu tehnic;

• parterul – destinat holurilor de acces, vestiarelor, anexelor (cabinet medical pentru control antidoping, camere pentru arbitri și observatori, depozit materiale sportive) şi bazinelor;

• etajul – rezervat celor 2 tribune (cu o capacitate totală de 400 de locuri) şi circulaţiei spectatorilor.

Valoarea totală a contractului este de aproximativ 23.400.000 lei cu TVA, finanțarea fiind asigurată atât de către MDRAP, prin CNI, cât și de către Unitatea Administrativ-Teritorială Arad.

Acesta este cel de-al 20-lea bazin de înot finalizat de CNI în cadrul subprogramului „Bazine de înot”; 7 dintre acestea sunt destinate sportului de performanță și alte 13 sunt, în principal, pentru uz didactic.

Facebook Comments