Comisia Europeană a respins o inițiativă cetățenească a Consiliului Național Secuiesc care ar fi pus bazele legislative la nivelul Uniunii Europene pentru înființarea Ținutului Secuiesc. Inițiatorii anunță însă că ”lupta continuă”.
Comisia Europeană a respins miercuri inițiativa cetățenească a Consiliului Național Secuiesc (CNS) privind acordarea unui statut special ”regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice care diferă de zonele înconjurătoare”.
Practic, Comisia Europeană a dat aviz negativ întocmirii unei legiferări specifice la nivelul Uniunii Europene care ar fi făcut ulterior posibilă înființarea Ținutului Secuiesc ca regiune autonomă pe teritoriul României, scrie stirileprotv.ro.
Documentul integral al Comisiei Europene, prin care se motivează decizia sa, poate fi descărcat și consultat la finalul acestui articol.
După cum era de așteptat, inițiatorii maghiari din Transilvania au reacționat vehement la adresa Comisiei Europene. ”Iniţiatorii din Transilvania consideră inacceptabil răspunsul negativ al Comisiei Europene la iniţiativa cetăţenească privind protecţia minorităţilor naţionale şi promit continuarea demersului”, scrie agenția maghiară de presă Hirado.
„Pentru noi, această decizie este inacceptabilă”, a declarat Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) și iniţiatorul iniţiativei cetăţeneşti.
Acesta a precizat că instituţia europeană i-a informat miercuri că nu va iniţia un proces legislativ pe baza iniţiativei cetăţeneşti europene intitulate „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale”. „Aceasta echivalează cu un refuz”, a spus Balázs Izsák.
Pentru CNS, însă, „lupta nu s-a încheiat” – transmite politicianul maghiar. Balasz a promis că după analizarea motivării de 25 de pagini va fi prezentat următorul plan de acţiune. Anterior, președintele CNS spunea că va apela la instanța europenă.
Decizia de la Bruxelles este considerată „descurajatoare şi revoltătoare” şi de către europarlamentarul Loránt Vincze, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN). Acesta a subliniat, la rândul său, că „lupta pentru sprijinirea la nivel european a comunităţilor naţionale autohtone continuă”.
Comisia Europeană a respins înființarea Ținutului Secuiesc
Facebook Comments