COMERȚ ILICIT CU ȚIGĂRI, DEPISTAT DE JANDARMII ARĂDENI

by Dana B.

Luni, 17 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflați în serviciu de ordine publică, au depistat, în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, două persoane care dețineau, într-un autoturism, șapte cartușe cu țigări.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor, acestea fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani și o femeie de 36 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.

Cele 70 de pachete cu țigări, netimbrate, au fost ridicate în vederea confiscării.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Facebook Comments