Coloane mari de camioane la Nădlac. Mii de TIR-uri adunate la granița cu Ungaria

by Florian Popa

Coloane mari de camioane erau înregistrate, miercuri dimineaţă, în toate punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, pe sensul de ieşire din România, după ce ţara vecină a interzis traficul greu timp de 24 de ore, iar la graniţă se adunaseră mii de automarfare, conform news.ro. La Petea, se aşteaptă peste şase ore pentru control, iar la Nădlac II se aşteaptă aproape cinci ore.

Mii de camioane aşteaptă să iasă din ţară prin punctele de la graniţa cu Ungaria, unde s-au format coloane foarte mari, ce depăşesc zece kilometri, în cazul Nădlac II, pe autostrada pan-europeană.

Poliţia de Frontieră precizează că la Nădlac II se ajunge la contrololul documentelor după aproape cinci ore, în condiţiile în care doar pe sensul de ieşirea din ţară se lucrează pe patru artere.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat pentru News.ro că s-a format aglomeraţie în cazul traficului greu după ce timp de 24 de ore, respectiv de luni ora 23,00 şi până marţi ora 23,00 (ora României), Ungaria a restricţionat circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile. În ţara vecină, marţi a fost declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar până la ridicarea restricţiilor, camioanele au rămas pe teritoriul României.

Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu pot intra pe teritoriul Ungariei în weekend şi în zilele de sărbătoare care sunt libere.

 

Facebook Comments