Coloane de maşini la ieşirea din ţară. Se aşteaptă 90 de minute la Nădlac II

by Florian Popa

Coloane de maşini s-au format, joi, la ieşirea din ţară spre Ungaria, cele mai aglomerate puncte de trecere fiind Nădlac II şi Nădlac I, unde timpii de aşteptare ajung la 90 de minute, în condiţiile în care mulţi români care lucrează în străinătate şi au venit în vacanţe la familii se întorc deja în ţările în care sunt angajaţi, scrie agerpres.ro.
Conform aplicaţiei online care monitorizează traficul la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise şase artere de circulaţie pentru traficul uşor şi turistic pe sensul de ieşire din ţară, dar se aşteaptă cel puţin 90 de minute pentru formalităţile de trecere. La Nădlac I, timpul de aşteptare este de cel puţin 40 de minute.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că aglomeraţia este generată de un număr foarte mare de turişti, dar că mulţi dintre cei care părăsesc ţara sunt români care lucrează în străinătate şi la începutul lunii august au venit în România pentru a-şi petrece o parte din concediu alături de familii.
Poliţiştii de frontieră spun că în fiecare an, după jumătatea lunii august, punctele de trecere a frontierei cu Ungaria se aglomerează pe sensul de ieşire din România.
Pentru că autorităţile se aşteaptă la un trafic intens la frontieră şi în zilele următoare, sunt luate măsuri de suplimentare a personalului de control din punctele de trecere şi folosirea infrastructurii la capacitatea maximă.
„Se menţine un contact permanent cu autorităţile de frontieră vecine, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate. Pentru evitarea supraaglomerării unor puncte de trecere a frontierei precum PTF Nădlac ll, care este utilizat de majoritatea participanţilor la traficul transfrontalier, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic Online şi utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim internaţional la graniţa cu Ungaria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Facebook Comments