Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, la 125 de ani de la înfiinţare (FOTO)

by Paul Anghel

Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad a împlinit 125 de existenţă. Evenimentul a  fost marcat de conducerea şcolii, iar la acesta au fost invitate peste o sută de persoane.

Foştii directori ai şcolii au vorbit, rând pe rând, despre ceea ce a însemnat pentru ei această unitate şcolară, au amintit despre momentele marcante din istoria de 125 de ani.

La eveniment au luat parte: subprefectul Vasilică Damian, consilierii judeţeni: Marius Sulincean, Cornel Lucaci şi Răzvan Cadar, dar şi Claudius Mladin şi Anca Stoenescu- reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

De asemenea, parlamentarul arădean Adrian Todor (PSD) membru al Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor a evocat acest moment important din istoria şcolii. „Este un moment emoţionant de a fi alături de dumneavoastră în aceste clipe. Se împletesc sentimente frumoase. Vă urez la mulţi ani!”, a spus Adrian Todor. Acest a evocat şi personalitatrea lui Aurel Vlaicu, fiind un mare iubitor al zborului.

Petru Andea, secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, a acordat directoarei Emanuela Leahu o plachetă care să amintească de importanţa şcolii, dar şi de momentul festiv la care a fost martor.

Au existat şi momente de prezentare a unor filme documentare, dar şi momente artistice oferite de Ansamblul Banat JA şi Florile Mureşului din Vladimirescu.

Deşi au fost invitaţi la eveniment, reprezentanţii Primăriei Arad nu au răspuns invitaţiei, preferând să absenteze de la momentul aniversar.

Facebook Comments