Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad și-a confirmat încă o dată poziția în elita învățământului românesc, regăsindu-se în topul celor mai puternice licee din țară după repartizarea computerizată din 2026.
Prestigiosul colegiu arădean este singurul liceu din județ prezent în clasamentul național al primelor 50 de specializări, realizat de Ministerul Educației și Cercetării în funcție de ultima medie de admitere. „Moise Nicoară” se află astfel alături de unități de învățământ renumite din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Brașov, Iași, Galați, Alba Iulia și Oradea.
Colegiul arădean ocupă poziția 35 în clasamentul național prin specializarea Științe ale Naturii, bilingv engleză, unde ultima medie de admitere a fost 9,37. Rezultatul plasează „Moise Nicoară” între cele mai căutate și performante licee din România.
Primele două poziții sunt ocupate de colegii din București. Cea mai mare ultimă medie de admitere, 9,70, s-a înregistrat la specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză, de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, precum și la Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
Pe locul al treilea se află Colegiul Național „Spiru Haret” din Capitală, unde ultima medie la specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză, a fost 9,67. În clasamentul național se mai regăsesc colegii de prestigiu precum „Tudor Vianu” din București, „Mircea cel Bătrân” din Constanța, „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca și „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara.
Ultima medie din topul celor 50 de specializări este 9,30, în scădere față de anul 2025, când pragul de intrare în clasament a fost 9,52.
La nivel național, în urma repartizării computerizate au fost admiși 119.484 de elevi, reprezentând 99,89% dintre candidații care au completat opțiuni. Dintre aceștia, 74.093, respectiv 62,01%, au fost repartizați chiar la prima opțiune.
În total, elevii au exprimat 2.857.558 de opțiuni, ceea ce înseamnă o medie de aproape 24 de opțiuni pentru fiecare candidat. De asemenea, opt elevi cu media maximă 10 au fost admiși la șase colegii din țară.
Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, printre cele mai prestigioase licee din România