Cod roşu pentru municipalitate: suporterii UTA-ei pregătesc proteste?!

by Sorin Haut

Suporterii UTA-ei nu mai acceptă situația de incertitudine cu privire la finalizarea stadionului „Francisc Neuman”, iar luni seara, cu ocazia derby-ului cu Petrolul, se vor întâlni pentru a decide forma de protest din perioada următoare.

Şedinţa va avea loc luni, după meciul de pe „Ilie Oană”, pe care fanii „Bătrânei Doamne” îl vor viziona la deja clasicul loc de întâlnire, Old Lady’s Pub, asta în cazul celor care nu fac deplasarea alături de favoriţi, la Ploieşti.

Una dintre variantele de protest e şi mitingul, cel mai de amploare datând din noiembrie 2007, când echipa aflată în Liga 1 a rămas fără finanţare, iar municipalitatea asista impasibilă la colapsul clubului.

Mai jos aveţi comunicatul celor de la Suporter Club UTA:

”Dragi suporteri, dragi arădeni! Luni seara vedem meciul împreună şi apoi stabilim ce avem de făcut în problema stadionului. 

Suporter Club UTA vă invită pe toți cei care nu faceți deplasarea la Ploiești luni seara la Old Lady’s Pub la o dezbatere pe o temă arzătoare pentru fiecare dintre noi: stadionul Francisc Neuman. Pentru început, de la ora 18 vom urmări împreună prestația favoriților noștri în deplasarea de la Ploiești, urmând ca după ora 20 să discutăm pe marginea a ceea ce avem de făcut în problema stadionului, una care nu mai poate fi lăsată doar la bunul plac al autorităților locale.

Așa cum fiecare dintre voi v-ați dat seama până acum, situația arenei Francisc Neuman este una tulbure și, din păcate, reprezentanții administrației locale contribuie la perpetuarea acestei stări de lucruri prin dezinformare și lipsă de transparență. E timpul să ne unim și să ne facem vocile auzite cu adevărat. Îi invităm la această întâlnire pe toți cei revoltați de această situație absurdă și umilitoare, indiferent că sunt suporteri activi, susținători pasivi, nostalgici rămași cu UTA în suflet sau pur și simplu arădeni cu conștiință civică.

Indiferent de diferențele de păreri și viziune pe care le-am avut de-a lungul timpului, e momentul să ne reamintim ceea ce ne unește, ceea ce ne leagă. E în joc unul dintre simbolurile acestui oraș, stadionul care poartă numele celui mai iubit dintre arădeni: Baronul Francisc Neuman. Pentru a găsi cele mai bune metode de acțiune prin care putem forța autoritățile locale să respecte acest simbol, este nevoie de ideile, energia și spiritul fiecăruia dintre noi.

Mereu când UTA a avut nevoie de noi am știut să ne adunăm. Acum e din nou un astfel de moment. Suntem convinși că ne vom regăsi într-o formulă câștigătoare luni seara.

Pentru noi doar UTA contează!”

Facebook Comments