Cod roşu în Cupa României: Şoimii Lipova înfruntă Poli Timişoara! Fanii UTA-ei sunt în alertă

by Sorin Haut

Meci de grad zero în turul 4 al Cupei României la fotbal, între Şoimii Lipova, echipă arădeană de Liga a III-a şi campioană în seria a opta a stagiunii trecute şi divizionara secundă Politehnica Timişoara, marea rivală a UTA-ei! Federaţia Română de Fotbal a stabilit în baza criteriului geografic, prin Departamentul Competiţii, meciurile din această fază a competiţiei “KO”. Cel mai probabil, meciul dintre Şoimii şi Poli se va disputa marţi, 7 septembrie, ora urmând a fi stabilită ulterior, iar preşedintele lipovanilor, Radu Pop, spune că arena “Banatul” din Sânnicolau Mic va fi gazdă, deşi acolo capacitatea este de doar 900 de locuri. Varianta “Francisc Neuman” este o soluţie prea scumpă pentru club şi nici Timişoara nu ar fi pe placul “şoimilor”: “Sincer, nu ne permitem costurile de închiriere pentru stadionul “Francisc Neuman”, plus că nu vreau să creez probleme celor de la UTA. Avem stadionul nostru omologat, unde ne jucăm meciurile de acasă, îi aşteptăm atât pe lipovani cât şi pe arădeni să ne susţină, chiar dacă într-un număr mai mic. Dacă Poli ne va solicita să jucăm la Timişoara ne gândim, dar mai simplu şi confortabil pentru susţinătorii noştri e să vină în Sânnicolau. Am zis că nu ne propunem mare lucru în Cupă, dar acum dacă tot am căzut cu Poli, îmi doresc să îi batem şi să mergem mai departe! Şi de ce nu, să jucăm în turul următor şi la Arad, pe noul stadion, cu UTA, ar fi frumos. Meciul cu Poli va fi marţi, pe 7, pentru că noi jucăm acasă în campionat, vinerea”, ne-a declarat Radu Pop. Indiferent unde se va juca, se anunţă un meci de grad zero şi de un risc destul de ridicat, ca urmare a cunoscutei rivalităţi dintre suporterii UTA-ei şi ai lui Poli! Rămâne de văzut dacă ultraşii se vor înfrunta la marginea Aradului, autorităţile urmând probabil să îşi ia măsuri sporite de siguranţă. Totul pentru a evita conflictele şi bătăile din trecut.

Radu Pop, preşedinte Şoimii: „Vreau să îi batem, ar fi frumos să jucăm şi cu UTA!”

Aşadar, la mijlocul săptămânii viitoare, probabil de marţi, 7 septembrie şi până joi, 9 septembrie, avem parte de meciurile din turul 4 al Cupei României la fotbal, după următorul program: FC Unirea Dej – CS Minaur Baia Mare, ACS CAO 1910 – AS FC Universitatea Cluj, ACS Şomuz Fălticeni – CS Aerostar Bacău, ACS Huşana Huşi – ACSM Politehnica Iaşi, CS Şoimii Lipova – Politehnica Timişoara, CSM Reşiţa – SC FC Ripensia Timişoara, AFC Odorheiu Secuiesc – AFC Hermannstadt, ACS SR Municipal Brasov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, CS Hunedoara – CSC 1599 Şelimbăr, ACSO Filiaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ACS Unirea Bascov – CSM Slatina, CS Tunari – CS Concordia Chiajna, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ACS Petrolul 52/CSO Plopeni*, ACS Recolta Gheorghe Doja – AS FC Buzău, CS Năvodari – AFC Unirea 04 Slobozia, AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Astra. Dacă CSO Plopeni se va califica din turul 3, atunci meciul va fi CSO Plopeni – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila. Programarea pe zile a meciurilor din această fază a competiției poate suferi modificări în funcţie de televizări. (foto: Mediafax, Leczki Jozsi)

 

Facebook Comments