Cod galben de ploi în județul Arad, în următoarele două zile

by Florian Popa

Judeţele avertizare cu Cod galben sunt Alba, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Sălaj, Argeş, Cluj, Mehedinţi, Satu-Mare, Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş, Bihor, Gorj, Mureş şi Vâlcea.

Astfel, în intervalul 9 februarie, ora 18:00 – 11 februarie, ora 12:00, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menţionat se vor acumula cantităţi de apă de 25…30 l/mp, iar pe arii restrânse 40…60 l/mp. Ploile vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă.
Va ploua pe arii extinse şi în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 15…25 l/mp. Din după-amiaza zilei de joi (11 februarie) şi în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în toate regiunile, viscolind temporar zăpada. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopţilor.

Facebook Comments