Cod galben de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în toată ţara, până joi dimineaţa

by Cristian Dobre

O avertizare Cod galben de ploi, descărcări electrice şi vânt vizează întreaga ţară pe parcursul zilei de miercuri şi până joi dimineaţa, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform prognozei, până joi, la ora 10:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 60 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menţine la un grad accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul acestei săptămâni.

Facebook Comments