Cod galben de furtuni în județul Arad

by Andreea Radu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă până la orele serii în zone din şapte judeţe din Crişana, Banat şi Transilvania.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, în intervalul ora 12:00 – 21:00, pe areale din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp, dar vor depăşi şi 40 l/mp. ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică, pe arii mai restrânse, vor fi posibile şi în nord-vestul şi în centrul ţării.
În Capitală, în următoarele ore, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments