CNAIR: Podurile din România nu sunt în pericol să se prăbuşească

by Dana B.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează, într-un comunicat transmis joi, că niciunul dintre cele 4.250 de poduri rutiere din România nu prezintă risc de prăbuşire, deoarece sunt monitorizate, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se iau măsuri.

„Din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5 (n.n.- cu trafic intens), iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale, iar 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4”, precizează compania.

„Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se ia inclusiv măsura închiderii şi devierii circulaţiei pe alte rute”, menţionează CNAIR.

Compania anunţă că revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar şi mai devreme dacă situaţia o cere, aceasta fiind efectuată de echipe de specialişti ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.

„Pentru nu se crea confuzii, trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreţinere periodică este cuprins între 10 şi 15 ani, iar intervalul pentru reabilitarea sau reparaţia capitală este cuprins între 35 şi 50 ani, în funcţie de evaluările tehnice”, adaugă Compania.

„Ca exemplu, podul de la Măracineni, reabilitat după inundaţiile din anul 2005, a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreţinere periodică şi nu a unui program de reabilitare. Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului”, precizează sursa citată.

Potrivit CNAIR, reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectore de drum mai extinse, cum este şi cazul podului care traversează râul Argeş în zona localităţii Adunaţii Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar şi al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat de asemenea în reabilitare.

„Sunt însă şi programe individuale de reabilitare, cum ar fi podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp în licitaţie publică. Menţionăm că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, fapt ce demonstrează că situaţia podurilor din Romania nu se află în situaţie gravă, iar problemele apărute pot fi ţinute sub control prin activităţi de reparaţie curentă”, mai arată CNAIR.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments