CM 2018: Franţa – Croaţia, finala aşteptată de o lume întreagă

by Sorin Haut

Finala CM 2018, dintre Franța și Croația, este așteptată cu sufletul la gură de toți fanii fotbalului. Cupa Mondială este pe cale să își afle noua regină – croații visează la o premieră demnă de invidiat, în timp ce „cocoșii galici”, prezenți în ultimul act pentru a treia oară în ultimii 20 de ani, își pot trece în cont trofeul pentru a doua oară în istorie.

Mbappe și Griezmann – din tabăra Franței – și Modric și Perisic – din partea Croației – vor fi oamenii pe care vor fi ațintiți toți ochii la finala de pe stadionul Luzhniki, din Moscova.

Selecționerul francez Didier Deschamps este și el față în față cu istoria: ar intra într-un grup select, în cazul în care Franța ar ieși învingătoare duminică. A devenit deja primul antrenor din istoria naţionalei Franţei care îi duce pe „cocoşi” în finala a două competiţii majore (Euro 2016 şi CM 2018), dar lucrurile nu se opresc aici. Dacă Les Bleus vor învinge Croația, Deschamps li s-ar alătura lui Franz Beckenbauer (Germania) și Mario Lobo Zagallo (Brazilia), care au cucerit Cupa Mondială atât ca jucători, cât și ca antrenori.

Selecționerul croat Zlatko Dalic speră să-i anihileze pe cei mai buni jucători ai Franţei. Griezmann și Mbappe sunt văzuți drept principalele pericole, în timp ce Luka Modric este pariul tehnicianului pentru finala de duminică. Mijlocașul de la Real Madrid își poate trece în cont cel mai râvnit trofeu din fotbal, iar la finalul anului își poate încununa cariera cu altă distincție importantă: Balonul de Aur.

Finala Cupei Mondiale e duminică, de la ora 18, în direct la TVR 1 şi TVR HD.

Echipe probabile:

Franța (4-2-3-1): Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Lucas Hernandez – Pogba, Kante – Mbappe, Griezmann, Matuidi – Giroud;
Selecționer: Didier Deschamps;

Croația (4-2-3-1): Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic – Rakitic, Brozovic – Rebic, Modric, Perisic – Mandzukic;
Selecționer: Zlatko Dalic.

Anglia – Belgia, finala mică a Mondialului

Belgia şi Anglia, care s-au mai întâlnit la Cupa Mondială, în grupe, vor juca sâmbătă, ora 17, direct TVR 1 şi TVR HD, pentru medaliile de bronz, la Sankt Petersburg, într-un meci care se doreşte o consolare după dezamăgirea ratării calificării în finală.

Pentru Belgia un loc trei ar însemna cea mai bună performanţă a sa la Cupa Mondială, după ce în 1986 a pierdut finala mică disputată cu Franţa şi s-a clasat pe patru.

Anglia, campioană mondială în 1966, a mai jucat o finală mică în 1990, dar a pierdut cu 1-2 în faţa Italiei, echipa gazdă. (digisport.ro)

Facebook Comments