Cluburile sportive ale MTS trec în subordinea Primăriilor

by Sorin Haut

Proiectul legii sectoriale privind transferul de competenţe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului şi sportului se află deja în transparenţă decizională şi consultare publică, informează MTS într-un comunicat remis AGERPRES.

„Facem paşi importanţi şi rapizi cu acest proiect şi sunt mândră că am reuşit să ajungem la un stadiu atât de avansat. Procesul de descentralizare este una dintre priorităţile programului nostru de guvernare şi toţi cei implicaţi fac eforturi pentru ca acesta să ajungă cât mai repede la o formă optimă, pentru a fi trimis către Legislativ”, a spus ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, conform sursei citate.

Proiectul reglementează cadrul legal privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe ale Ministerului Tineretului şi Sportului către consiliile judeţene, consilii locale, concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare exercitării acestora. Direcţiile pentru sport şi tineret, casele de cultură pentru studenţi, centrele de agrement vor trece în subordinea consiliilor judeţene, în timp ce în subordinea consiliilor locale ale primăriilor vor trece cluburile sportive aflate în subordinea MTS.

Potrivit sursei, este vorba despre cel mai important proiect al MTS din această perioadă, descentralizarea fiind una dintre priorităţile actualului program de guvernare.

„După consultarea cu structurile asociative din administraţia publică locală, faza obligatorie şi premergătoare procedurii de avizare interministerială a proiectului de lege, acesta a fost transmis către Secretariatul General al Guvernului şi este disponibil şi publicului, pentru consultare”, menţionează comunicatul.

AGERPRES

Facebook Comments