CLUBURILE FAC LEGEA IN LIGA NATIONALA FEMININA DE BASCHET

by Sorin Haut

Noile decizii ale Biroului Federal din cadrul Federaţiei Române de Baschet au pus pe jar cluburile din Liga Naţională feminină, ale căror reprezentanţi s-au întrunit astăzi, la Sfântu Gheorghe. Demersul a pornit chiar de la Arad, preşedintele Univ.Goldiş ICIM, Marcel Urban, formulând un memoriu la care au aderat şi celelalte cluburi din campionat. Principalele nemulţumiri au fost legate de faptul că Federaţia nu a consultat cluburile înaintea luării unor decizii foarte importante, cum ar fi începerea campionatului cu o lună mai devreme, dar şi trecerea pe foaia de joc a doar cinci jucătoare străine. Cum la întâlnirea de astăzi a luat parte şi preşedintele Federaţiei, Horia Păun, este posibil ca reprezentanţii echipelor să aibă câştig de cauză în “războiul” cu Biroul Federal.

În urma discuţiilor, vor fi trimise spre vot în Biroul Federal următoarele propuneri: noul sezon să înceapă în 20-24 septembrie, cu primul tur al Cupei României, urmat pe 27 septembrie de prima etapă de campionat, până în 13 decembrie să se joace etape regulate, incluzând aici şi două runde din retur, în 7 ianuarie 2015 să se reia campionatul, cu a treia etapă a returului, iar sezonul să ia sfârşit cel târziu pe 19 aprilie, când ar trebui să se joace meciul 5 al finalei de campionat, 6 străine în lot şi o româncă obligatoriu în teren, din sezonul 2015-2016 obligativitatea fiecărui club de a avea o echipă înscrisă şi în Liga I. Toate aceste propuneri nu intră în vigoare dacă nu vor fi acceptate şi votate în Biroul Federal, care se întruneşte mâine.

Facebook Comments