CLUBUL FLEX, AMENDAT PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGII ANTI-FUMAT

by Andreea Radu

În data de 08.10.2016, polițiștii locali din cadrul serviciului de Ordine și Liniște Publică II l-au amendat pe administratorul clubului Flex pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002, modificată și completată cu Legea 15/2016 – privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Acțiunea în urma căreia reprezentanții Poliției Locale Arad au amendat cu 5000 de lei clubul arădean a avut loc ca urmare a nenumăratelor sesizări scrise și telefonice prin intermediul cărora arădenii reclamau faptul că în respectivul local se fumează. Clubul va fi ținut sub supraveghere în perioada următoare, iar acțiunile prin intermediul cărora Poliția Locală intenționează să stopeze încălcarea legii vor continua.

Facebook Comments