Clinceni – UTA, sau cine confirmă statistica?! După mult timp, Balint poate alinia cel mai bun „11”

by Sorin Haut

Televiziunile și Liga Profesionistă de Fotbal au ținut cont de solicitarea arădenilor și au programat mai repede meciul de joi, de la Clinceni, din cadrul etapei cu numărul 21 a Ligii 1, dintre Academica şi UTA. Inițial, meciul trebuia să se joace de la ora 15, dar asta însemna ca delegaţia „Bătrânei Doamne” să nu mai prindă avionul (cursa de linie) de joi seara, cu direcția Timișoara și ar mai fi trebuit să plătească o noapte de cazare în Bucureşti. În condiţiile ritmului infernal în care se joacă în Liga 1, cu meciuri tot la 3-4 zile, utiştii au renunţat la deplasările cu autocarul, orice oră în plus fiind preţioasă pentru refacere şi pregătire. Mai ales că, deja, duminică, la orele prânzului, echipa lui Balint are din nou meci acasă, cu Hermannstadt. Așadar, disputa cu trupa lui Ilie Poenaru începe joi tot la orele amiezii, la ora 13:30. O deplasare grea, în fieful uneia din revelaţiile de până acum ale campionatului, Clinceniul impresionând prin organizare a jocului, defensivă solidă şi o mare disponibilitate la efort. Aşa a ajuns Academica să ocupe locul 5 după 20 de etape, cu 30 de puncte şi un parcurs foarte bun acasă, într-un clasament al meciurilor de pe teren propriu ocupând locul 2 (cu doar şase goluri primite!) după liderul FCSB! Pe terenul ilfovenilor au câştigat doar FCSB, în 19 octombrie 2020 şi campioana „en-titre”, CFR Cluj, acum a doua clasată în Liga 1, tocmai în august 2020, ambele însă impunându-se foarte greu. Practic, ilfovenii sunt neînvinşi acasă de peste trei luni.

LPF a aprobat solicitarea UTA-ei, care astfel prinde cursa de linie: se joacă mai repede, de la 13:30! 

În rest, un bilanţ de cinci victorii şi trei egaluri pe un teren de unde au plecat învinse formaţii cu pretenţii de play-off, precum Sepsi, FC Botoşani sau Viitorul. Aşadar, se anunţă un meci foarte interesant mâine, în condiţiile în care UTA arată mult mai bine în deplasări, cu un excelent loc 3 pentru arădeni într-o ierarhie a partidelor pe terenuri străine, după CFR Cluj şi CSU Craiova. „Roş-albii” au un bilanţ remarcabil pentru o nou promovată în deplasare, cinci victorii, trei egaluri şi doar două înfrângeri, la Sepsi şi FCSB, echipe de play-off. Cu şase puncte „externe” din tot atâtea posibile în acest an, UTA a fost neînvinsă pe teren străin în 2020 până la acea deplasare de la Bucureşti, cu FCSB, din 5 decembrie, aşa că meciul din runda a 21-a poate fi considerat unul de risc maxim pentru pariori. UTA vine însă după un parcurs incredibil de slab acasă, iar înfrângerile cu FC Argeş şi Dinamo o ţin pe UTA încă într-o zonă neutră a clasamentului, între cei doi poli importanţi din Liga 1, play-off şi poziţiile retrogradabile. O veste bună pentru Laszlo Balint este că poate alinia, în sfârșit, cel mai bun „11”, după seria de accidentări, infectări cu COVID sau suspendări. Astfel, antrenorul arădenilor are la dispoziție aproape tot lotul. Erico va reveni probabil în centrul apărării, alături de Benga, rusul Shlyakov, bun la debut, ar putea începe titular pe una din benzi, iar Hora este aşteptat şi el să reintre în compartimentul ofensiv, unde UTA continuă să sufere.

Clinceni şi UTA, pe podium acasă, respectiv în deplasare! Hora şi Albu, apţi pentru duelul cu ilfovenii

Stăm acum mult mai bine la nivel de lot. Hora se simte mai bine, o să fie în lot, o să facă deplasarea. Din fericire nici la Albu nu a fost o problemă musculară gravă, pur și simplu din cauza terenului, pe fondul suprasolicitării, a avut un spasm muscular care mai mult l-a speriat.  Îl așteptăm și pe Albert Voinea, este pe final cu recuperarea, deja a făcut și pe teren și, ușor, ușor sper să ajungă și el să se antreneze să se antreneze cu echipa. A intervenit o anumită uzură pentru că am jucat multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp, pe terenuri grele. Cel mai probabil, inclusiv la Clinceni vom avea parte de o suprafață dificilă, dar știam acest aspect. Încercăm să găsim cele mai bune soluții, încercăm să ajungem proaspeți din punct de vedere fizic și cu un tonus mental bun la ora jocului. Importantă e abordarea noastră, să credem în potențialul nostru și că ne putem întoarce victorioși de la Clinceni”, a spus Laszlo Balint la conferința de presă dinaintea deplasării din județul Ilfov. Meciul dintre Academica Clinceni şi UTA va fi transmis pe Digi Sport, Look Plus şi Telekom Sport.

 

Facebook Comments