Clienții din Romania ar putea fi blocați să acceseze site-uri cu filme piratate

by Andreea Radu

Opt case internaționale de producție cinematografică au obținut luni, 5 noiembrie, în primă instanță, blocarea permanentă a accesului clienților principalilor furnizori de internet fix, respectiv RCS&RDS, Telekom România (fostul Romtelecom), UPC, Nextgen (firma de cablu a Telekom), DCS și AKTA la mai multe site-uri web cu filme piratate, pentru încălcarea drepturilor de autor. Decizia, despre care a scris inițial Profit.ro, poate fi atacată în 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti.
Reclamanții în dosar sunt Twentieth Century Fox Film Corporation, Universal City Studios Productions LLP, Universal Cable Productions LLC, Warner Bros Entertainment INC, Paramount Pictures Corporation, Disney Enterprises, Columbia Pictures Industries și Sony Pictures Television.

Facebook Comments