CJA alocă 826 de mii de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală

by Dana B.

Consiliul Judeţean Arad a decis în cea mai recentă şedinţă a sa, săptămâna trecută, să investească 826 mii lei pentru cumpărarea de aparatură medicală performantă pentru secţiile de Gastroenterologie şi Terapie Intensivă, de la Spitalul Clinic Judeţean Arad.

Inexplicabil, consilierii judeţeni PSD Arad au votat împotriva acestui proiect, deşi arădenii au foarte mare nevoie de aparatură modernă la spital. Astfel, nu doar că Ministerul Sănătăţii nu alocă niciun leu Spitalului Judeţean Arad şi nu alocă Aradului nici aparatură medicală modernă, iată că nici consilierii judeţeni PSD Arad nu sunt de acord să se cumpere aparatură pentru Spitalul Judeţean. Tot ei au votat şi împotriva cumpărării aparatului RMN, anul trecut. Repet, este absolut inexplicabil, o ruşine pentru cei de la PSD Arad şi o jignire pentru arădeni” – a declarat dr. Corina Crişan, medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi consilier judeţean PNL Arad.

În şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean, preşedintele Iustin Cionca a propus alocarea sumelor necesare pentru achiziţionarea unui videocolonoscop şi a unui videogastroscop, pentru secţia clinică Gastroenterologie. Iustin Cionca a răspuns astfel solicitării medicilor specialişti care au sesizat că aparatura din dotarea secţiei s-a defectat şi nu se mai poate repara.

Suma investită este repartizată din excedentul anilor precedenţi.

Iată de ce este bine că avem o rezervă, pe care o putem folosi la nevoie, aşa cum se întâmplă acum! Dacă nu dispuneam de banii aceştia, arădenii ar fi trebuit să facă aceste analize în alte judeţe. Ne-am propus să dezvoltăm sănătatea publică arădeană, de aceea continuăm să investim în spital. Cu această aparatură intervenim într-un domeniu foarte sensibil, pentru că numărul cancerelor abdominale, de intestin sau de colon este foarte mare în judeţul nostru. Conducem într-o statistică naţională la îmbolnăvirile de cancer, iar această investiţie poate fi de folos în depistarea precoce a bolii, când încă se mai poate interveni chirurgical cu o rată de succes crescută.   

Deşi consilierii judeţeni ai PSD Arad s-au opus, alte investiţii importante pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, finanţate din excedentul bugetar, în cadrul Programului de investiţii publice, sunt:

– Patru bucăţi de aparat de ventilaţie pentru Anestezie Terapie Intensivă;

– Un aparat de ventilaţie mecanică adulţi pentru Anestezie Terapie Intensivă;

-12 injectomate;

– Un dozimetru de arie – la Secţia de Radiologie, necesar pentru măsurătorile dozimetrice ale aparatelor RX din cadrul Laboratorului de Radiologie;

– Un aparat pentru determinarea grupelor de sânge şi RH la Anestezie Terapie Intensivă 2;

– Se cumpără şase monitoare pentru funcţii vitale la Anestezie Terapie Intensivă 3, necesare pentru monitorizarea pacienţilor critici.”, a declarat Iustin Cionca.

Facebook Comments