CIONCA: „DIN «REVOLUTIA BUNULUI SIMT» N-A MAI RAMAS NICI REVOLUTIE, NICI BUN SIMT”

by Cosmin Mihuta

Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că „ruperea USL nu s-a făcut ca urmare a asumării eşecului guvernării, nici de faptul că românii o duc mai prost, ci pentru că socialiştii şi liberalii nu şi-au putut împărţi privilegiile. A fost o luptă pentru putere, pentru posturi, funcţii, privilegii. Cei de la USL au mâncat, au băut, au petrecut în faţa televizorului, iar acum, când s-au certat, nimeni nu vrea să plătească nota de plată. Atât PSD, cât şi PNL sunt la fel de vinovaţi pentru proasta guvernare”.  Concret, rezultatele guvernării sunt clare, spune Cionca: „Au promis un milion de noi locuri de muncă, iar după doi ani avem 50.000 de locuri de muncă mai puţin;  Au promis scăderea CAS şi a TVA, nu s-au ţinut de cuvânt, în schimb au introdus 35 de noi taxe şi impozite; Au promis două mari proiecte legislative: descentralizarea şi revizuirea Constituţiei, ambele transformate în eşecuri răsunătoare, respinse de Curtea Constituţională;  Nu le-a reuşit nici măcar modificarea Codului Penal, prin care încercau să-şi salveze corupţii din partid.  În schimb guvernarea PDL a promovat 11 reforme fundamentale ale statului român de la cea a Educaţiei, la Codul Muncii sau codurile din Justiţie. S-au restabilit echilibrele bugetare, cu asumarea unor măsuri nepopulare, de care au profitat politic partidele din USL.  În concluzie, Iustin Cionca afirmă că „am asistat la cel mai corupt guvern de după ’90, cu miniştri penali. Din «Revoluţia bunului simţ» n-a mai rămas nici revoluţie şi nici bun simţ”..

Facebook Comments