Cine este agresorul actorului din cinematograful de la Timișoara

by Cristian Dobre

Un incident sângeros s-a petrecut la un film polițist românesc, într-un cinematograf din Timișoara. Un tânăr actor a fost înjunghiat chiar la proiecția peliculei în care juca. Sătul de comentariile unui spectator, l-a rugat să nu mai vorbească în timpul filmului, iar individul l-a atacat cu cuțitul.

Incidentul s-a întâmplat într-o sală de cinema de la Timișoara unde era proiectată pelicula „Pisica verde”, o producție românească.

Din fericire, rănile actorului Raul Andrici, în vârstă de 19 ani, nu îi pun viața în pericol, însă artistul este în stare de șoc. Iată ce a povestit:

„Când se schimba scena, omul comenta. Dar nu că vorbea deranjant, vorbea mult, prea mult. După o oră i-am spus: te rog eu frumos, liniștește-te, vreau să înțeleg, se termină filmul, abține-te măcar un moment. A venit să mă lovească, s-a dus la loc, într-un final l-a liniștit un nene. După 5 minute de injurii și haos, a venit cu cuțitul, eu eram mai jos cu un rând ca el. A venit din spate, să îmi bage cuțitul în gât”.

În afară de tânărul actor, a fost rănit și un prieten de-al acestuia, în vârstă de 22 de ani. Amândoi au fost duși la spital, au primit îngrijiri medicale, dar nu au rămas internați.

Agresorul are 36 de ani și este jurist la Spitalul de Psihiatrie! El a fost arestat pentru loviri și alte violențe, chiar dacă a susținut că era în legitimă apărare și că, de fapt, arma albă nu era a lui.
Sursa: digi24.ro
Facebook Comments