CINE A FOST „CENUSAREASA SOVIETICA”, PRIMA FEMEIE CARE A VAZUT PAMANTUL DIN SPATIU IN URMA CU 52 DE ANI

by Paula Craciun

La doar 26 de ani, Valentina Tereşkova făcea istorie. Pe 16 iunie 1963, tânăra devenea eroină naţională după decolarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan în vehiculul spaţial sovietic Vostok-6.

Valentina Tereşkova s-a născut într-o familie modestă, de ţărani, a lucrat într-o fabrică de textile şi a efectuat zeci de salturi cu paraşuta. Ea a fost una dintre cele cinci femei recrutate, în secret, pentru o misiune ce urma să schimbe istoria.

După şapte luni de antrenamente intense, rusoaica a bătut record după record. Ea a fost prima femeie în spaţiu, prima şi singura femeie în spaţiu care a efectuat un zbor individual şi primul civil în spaţiu.

Succesul său a fost ascuns însă chiar şi de familia ei, până în momentul în care oficialii ruşi au fost pregătiţi să-l facă public întregii lumi.

Misiunea Valentinei Tereşkova a durat trei zile, perioadă în care a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului. Zborul s-a derulat însă cu unele dificultăţi, dezvăluite abia după prăbuşirea URSS. În primul rând, o eroare tehnică, ulterior corectată, a făcut vehiculul femeii să se depărteze din ce în ce mai mult de Pământ.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments